Procurorii DIICOT anchetează o nouă fraudă bazată pe o schemă care implica accesarea ilegală a aplicației informatice destinare curierilor. Escrocii ar fi reușit astfel să sustragă, din diferite cușete de easybox, pachete în valoare de 80.000 de euro.

Șapte percheziții au avut loc miercuri, în cadrul anchetei pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și furt calificat.

„Începând cu jumătatea anului 2022, mai multe persoane de pe raza județelor Timiș, Mehedinți, Ilfov și municipiului București s-au constituit într-un grup infracțional organizat, în vederea comiterii unor infracțiuni de acces ilegal la un sistem informatic, alterarea datelor informatice, fraudă informatică și furt.

În mod coordonat, membrii grupului au realizat comenzi online, de aparatură electronică de valoare mare, cu plata ramburs la ridicarea coletelor din easybox. Imediat după expirarea perioadei de păstrare de 36 de ore, au accesat fără drept aplicaţia informatică destinată curierilor şi prin generarea de coduri QR au deblocat cușetele însușindu-și coletele. Prejudiciul cauzat unei societăți comerciale, prin accesare a patru lockere situate pe raza județului Timiș se ridică la aproximativ 80.000 de lei”, au detaliat anchetatorii.

Acțiunea de astăzi a fost declnașată după ce, azi-noapte, oamenii legii au prind în flagrant trei dintre membrii grupului în timp ce. Folosind ilegal aplicația informatică dedicată curierilor, aceștia ridicau colete cu aparatură electronică ( telefoane mobile de ultimă generație, ceasuri smart, căști audio, camere video și cartele telefonice), în valoare de aproximativ 80.000 de euro.

În urma efectuării perchezițiilor au fost identificate și ridicate 11 telefoane mobile, 11 cartele, o cameră video, 1 microSd, 2 hard disk-uri, un laptop, 5 ambalaje de cartele, 2 carduri albe (blank) cu bandă magnetică și cip (neinscripționate), un memory stick și 3 carduri bancare.

Opt persoane vor fi conduse la audieri după acțiunile realizate cu suportul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și cu sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 
Articolul precedentPercheziţii în Ilfov la persoane suspectate de evaziune fiscală
Articolul următorFermierii spun că prețul laptelui ar urma să scadă