Un bărbat de 39 de ani s-a baricadat, joi, într-un imobil şi ameninţă că se aruncă de la etaj. Gestul său vine după ce a încălcat ordinul de protecţie emis de instanţă în favoarea fostei sale iubite, în vârstă de 23 de ani, şi a mers la locuinţa acesteia din Chitila, judeţul Ilfov, unde a agresat-o. Intervenţia poliţiştilor şi a negociatorilor este în desfăşurare.

Potrivit IPJ Ilfov, poliţiştii oraşului Chitila au fost sesizaţi, joi dimineaţă, de către o femeie, în vârstă de 23 de ani, cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în timp ce se afla la domiciliu, fostul concubin, un bărbat de 39 de ani, a încălcat ordinul de protecţie emis de către Judecătoria Buftea şi a mers la domiciliul ei, iar ulterior ar fi agresat-o fizic.
 
Acolo au ajuns poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Chitila, împreună cu poliţiştii Serviciului Acţiuni Speciale Ilfov, pompierii militari din cadrul ISUBIF, echipaje medicale, precum şi 4 negociatori din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov şi SIAS-IGPR.
 
”Din primele informaţii rezultă că bărbatul refuză să iasă din imobilul persoanei vătămate, baricadându-se în locuinţă şi ameninţând că se aruncă de la etaj, în cazul în care forţele de ordine intervin. Persoana vătămată nu se află în imobil. La acest moment forţele de ordine desfăşoară activităţi specifice unor astfel de cazuri”, a transmis sursa citată.

Articolul precedentIohannis, prima reacție după nominalizarea lui Cătălin Cîrstoiu
Articolul următorPreţul aurului a atins un nou maxim istoric