Trenurile care circulă spre şi dinspre aeroport vor înregistra întârzieri în următorul interval orar, din cauza unui automotor al CFR Călători care s-a defectat între staţiile Pajura şi Mogoşoaia, informează CFR SA.

Potrivit unui comunicat al administratorului de infrastructură feroviară, automotorul 7038, care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Urziceni, a rămas defect în jurul orei 08:38 între staţiile Pajura şi Mogoşoaia. Până la sosirea unui alt automotor de ajutor, care să tracteze garnitura defectă, trenurile R 7915 (Bucureşti – Aeroport) şi R 10108 (Aeroport – Bucureşti Nord) staţionează temporar în Pajura, respectiv Mogoşoaia.

„Menţionăm faptul că trenurile care circulă la această oră pe relaţia Gara de Nord – Aeroport şi retur vor înregistra întârzieri, atât în staţiile de îndrumare, cât şi la destinaţie. Adresăm scuzele necesare călătorilor şi îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Bucureşti asigură suportul tehnic necesar operatorului naţional CFR Călători pentru remedierea situaţiei şi restabilirea traficului, spre şi dinspre Aeroport, în condiţii normale, în cel mai scurt timp”, a declarat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Articolul precedentEmmanuel Macron: Dacă Ucraina este învinsă, integritatea teritorială a Moldovei, României și Poloniei vor fi în pericol
Articolul următorVinerea Albă: ce NU trebuie să faci astăzi dacă vrei să-ți ferești familia de ghinion