Alocarea unor tichete sociale în valoare de 500 de lei pentru peste 400.000 de copii din medii defavorizate va fi aprobată de Guvern, în ședința de miercuri, 23 octombrie, a anunțat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Tichetele sociale vor putea fi folosite pentru a cumpăra îmbrăcăminte și rechizite. Prim-ministrul a precizat că, potrivit estimărilor, peste 400.000 de copii vor beneficia de acest ajutor.

„Altă investiţie importantă este să susţinem copiii din medii defavorizate să meargă la şcoală şi grădiniţă ca să combatem în continuare abandonul şcolar. Orice copil dintr-o familie care are nevoie de sprijin va primi 500 de lei ca tichete sociale.

Banii pot fi folosiţi, cum este normal, pentru rechizite şi îmbrăcăminte. Conform estimărilor, peste 400 de mii de copii defavorizaţi vor primi acest sprijin – tichete sociale de 500 de lei pentru copiii dezavantajaţi, în vederea achiziţionării de rechizite şi haine”, a spus Marcel Ciolacu, în debutul şedinţei de Guvern.

Ordonanță de urgență, aprobată în urmă cu un an

În urmă cu un an, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă în baza căreia peste 400.000 de copii din familii dezavantajate să poată beneficia anual de tichete sociale în valoare de 500 de lei pentru haine şi rechizite.

Atunci, prim-ministrul Marcel Ciolacu spunea că tichetele vor fi acordate timp de patru ani, începând cu anul şcolar 2023 – 2024. Premierul menționa că finanţarea de 120 de milioane de euro este asigurată din fonduri europene.

MIPE informa la momentul respectiv că fondurile europene în valoare de 120 milioane euro se alocă din Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027.

Articolul precedentSPOOKY FEST, PE CALEA VICTORIEI
Articolul următorSONDAJ AVANGARDE: NICOLAE CIUCĂ INTRĂ ÎN AL DOILEA TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE