Termoficarea, veriga slabă a Bucureștiului și subiectul preferat de politicieni în campania electorală, rămâne și pe viitor în aer. Asta pentru că, în continuare, Termoenergetica are datorii la ELCEN. Mai precis, un miliard de lei.
Datoria Termoenergetica la Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a ajuns, în prezent, la valoarea de un miliard de lei, după ce, la finele anului 2020, aceasta era de 250 de milioane de lei, a declarat, vineri, directorul general al ELCEN, Claudiu Creţu, într-o conferinţă de presă.
„Această conferinţă de presă este un semnal de alarmă cu privire la situaţia financiară în care se află companiile de termoficare şi mă refer aici la Termoenergetica şi ELCEN. Evident că ne punem întrebarea de ce acum această conferinţă de presă? Ştiţi cu toţii că de fiecare dată când au fost probleme am ieşit public şi am tras un semnal de alarmă. Am tras un semna de alarmă în anii 2018, 2019, 2020, când se vorbea despre falimentul ELCEN, când Primăria Capitalei, în acea perioadă, nu plătea datoriile către Radet şi ELCEN. Ştim cu toţii că Radet a intrat în faliment în 2019, apoi s-a înfiinţat Termoenergetica şi am crezut că se va intra pe un trend bun. Să vorbim de cifre, pentru că nu vreau ca această conferinţă de presă să fie interpretată în alt fel decât pe baza unor cifre clare. Datoria Termoenergetica la ELCEN, la momentul 31 decembrie 2020, era (…) mai exact de 250 de milioane de lei. Au trecut patru ani şi, astăzi, datoria Termoenergetica la ELCEN este de un miliard de lei. Nu poate fi contestată. Sunt cifre şi nu vorbim despre datoria istorică a Radet, de pe vremea foştilor primari, ci despre datoria curentă, din ultimele trei luni, care este de un miliard de lei”, a punctat Creţu, scrie Agerpres.
Acesta a menţionat, totodată, că din această datorie peste jumătate reprezintă subvenţia pe care Primăria Capitalei trebuia să o achite.
„Vara trecută, am tras un semnal de alarmă cu privire la situaţia financiară şi la acel moment. Ca întotdeauna, Primăria Capitalei a plătit o parte din datorie, de 300 de milioane de lei, care a ajuns la ELCEN, cu promisiunea că se va face un audit pentru restul de pierderi şi că se va ajunge la o normalitate. Din septembrie până în mai sunt nouă luni… Nu am văzut acel audit şi, din câte ştiu, nici măcar nu s-a demarat. Deci, miliardul ăsta înseamnă aproximativ 500 de milioane pierderi din anii precedenţi, iar 555 de milioane ca datorie curentă, subvenţie a Primăriei Capitalei pentru Termoenergetica. Acum trei luni situaţia subvenţiei Primăriei era la zero şi, când am fost întrebat care este situaţia cu privire la subvenţie, am spus clar că este zero în acel moment. În ultimele trei luni, Primăria nu a mai plătit subvenţie. Sunt 555 de milioane de lei datoria Primăriei Capitalei către Termoenergetica, pentru subvenţie. De ce Primăria Capitalei nu îşi plăteşte obligaţiile asumate? În acest moment, ELCEN funcţionează şi livrează agent termic fără să ştie dacă şi când vom încasa aceşti bani. Deci, situaţie este cruntă, pentru că luna viitoare se va lansa Ghidul pe fonduri europene pentru CET-uri noi. Avem proiecte pregătite, avem studii de fezabilitate pregătite. Ce credibilitate avem în faţa finanţatorilor când noi nu avem o situaţie financiară stabilă ? Cu toţii am crezut, anul trecut, în septembrie, când s-au plătit cele 400 de milioane, că nu va fi o problemă şi că se va ajunge cu plăţile la zi. Aceasta a fost promisiunea primarului general”, a susţinut şeful ELCEN.
La jumătatea lunii martie a acestui an, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declara, într-o conferinţă de presă, că fuziunea dintre ELCEN şi Termoenergetica „este singura soluţie pentru asigurarea unui sistem de termoficare centralizat funcţional pentru Bucureşti pe termen mediu şi lung”.
„Fuziunea Termoenergetica – Elcen e un subiect la care ţin foarte mult. E singura soluţie pentru asigurarea unui sistem de termoficare centralizat funcţional pentru Bucureşti pe termen mediu şi lung. Eterna problemă a datoriilor de la Termoenergetica – fostul Radet va putea fi astăzi tranşată o dată pentru totdeauna. De asemenea, am adoptat un Memorandum în Guvern care defineşte nişte paşi pe care i-am prezentat şi public. Noi, la Ministerul Energiei, deocamdată ne-am făcut treaba. Am solicitat acordul de principiu al Consiliului General, care a venit într-un final după ce domnul primar Nicuşor Dan a fost de acord să supună la vot un proiect pe care Guvernul României l-a considerat necesar. Ministerul Dezvoltării, în paralel, face o analiză a schimbărilor legislative pe care le-ar impune această eventuală fuziune, după care urmează paşii de guvernanţă corporativă: întâlnirea AGA pentru cele două companii şi votarea fuziunii, plus procesul de evaluare a activelor fiecărei companii. Cu siguranţă, ELCEN-ul va ieşi mult mai valoros decât Termoenergetica şi n-are cum să fie altfel, pentru că are active mult mai importante”, a afirmat Burduja.
Oficialul preciza, în februarie, că a notificat oficial Primăria Capitalei în legătură cu propunerea de fuziune dintre Societatea Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) şi Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti, aprobată în Guvern printr-un Memorandum, la finele lunii ianuarie 2024. Tot atunci, Burduja anunţa că Termoenergetica are datorii faţă de ELCEN de peste 800 de milioane de lei, cauzate în mare măsură de pierderile din sistem, determinate de factori diverşi: vechime, incoerenţă legislativă, neaprobare tarife, dinamică ridicată a elementelor de cost din cadrul preţului energiei termice etc.
Potrivit sursei citate, scopul fuziunii dintre cele două companii este de a asigura crearea unui serviciu public integrat de alimentare cu energie termică, operat printr-un sistem centralizat şi integrat de energie termică (SACET) în Bucureşti.