PREŞEDINTELE COREEI DE SUD SUPRAVIEŢUIEŞTE UNEI MOŢIUNI DE DESTITUIRE

PREŞEDINTELE COREEI DE SUD SUPRAVIEŢUIEŞTE UNEI MOŢIUNI DE DESTITUIRE
Un total de 200 de voturi din 300 era necesar pentru a-l demite pe Yoon
Preşedintele sud-coreean, Yoon Suk Yeol, a supravieţuit sâmbătă unei moţiuni de destituire în parlament iniţiată de opoziţie, care nu a întrunit cvorumul necesar din cauza boicotului deputaţilor din partidul aflat la putere, potrivit AFP şi Reuters.
Un total de 200 de voturi din 300 era necesar pentru a-l demite pe Yoon, însă doar 195 de deputaţi au participat la vot. "În consecinţă, declar că votul asupra acestei iniţiative este nul", a declarat preşedintele Adunării Naţionale, Woo Won-shik.
Partidele parlamentare de opoziţie au iniţiat moţiunea de destituire după ce preşedintele, Yoon Suk Yeol, a încercat să impună marţi seara legea marţială, măsură fără precedent din 1980, după lovitura de stat a dictatorului Chun Doo-hwan, şi a trimis armata spre parlament pentru a-i împiedica pe deputaţi să nu voteze decretul privind instituirea legii marţiale.
AGERPRES
Citește și:
- 10:54 - Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: ”Am propus continuarea cu un alt premier. PSD ar putea trece și în opoziție”
- 10:41 - Consultări-maraton la Cotroceni: Nicușor Dan discută cu partidele despre viitorul Guvernului
- 08:21 - Sorin Grindeanu, pregătit să își dea demisia de la Camera Deputaților. Coaliția de guvernare, pe un butoi cu pulbereS
- 08:15 - Tensiuni și controverse în conflictul de la graniță: de la „Donnyland” la Mariupol
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News














