Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov va suplimenta numărul paturilor pentru bolnavii infectaţi cu SARS-CoV-2, a anunţat, vineri, Consiliul Judeţean.

Astfel, pe lângă cele 15 paturi din secţia de Terapie Intensivă, încă 25 de paturi vor fi folosite pentru pacienţii cu forme uşoare şi medii de COVID-19.

Această măsură vine în contextul în care numărul pacienţilor infectaţi creşte într-un ritm alarmant în judeţul Ilfov.

,,Este datoria noastră, a autorităţilor, să ne asigurăm că personalul medical dispune de tot ce este necesar pentru a putea salva cât mai multe vieţi. Îl asigur pe domnul manager al Spitalului Judeţean Ilfov, Mircea Laza, de tot sprijinul meu. Şi, de asemenea, ţin să-i mulţumesc premierului Florin Cîţu pentru implicarea şi responsabilitatea de care a dat dovadă în gestionarea crizei sanitare în care ne aflăm cu toţii şi pe care sper să o depăşim cât mai curând. E important să avem la cârma ţării oameni orientaţi către problemele cetăţenilor, care depun toate eforturile pentru aceştia în acest val 4 al pandemiei.

Totodată, îmi exprim recunoştinţa faţă de personalul medical. Le transmit toată aprecierea mea, cu mulţumiri pentru munca grea pe care fiecare dintre ei o face cu atâta dedicaţie în fiecare zi. Îi rog pe cetăţeni să dea dovadă de responsabilitate şi să se vaccineze! În judeţul Ilfov avem, în prezent, 29 de centre de vaccinare disponibile. La niciunul dintre aceste centre nu există liste de aşteptare. Vaccinarea nu doare, durează puţin şi, cel mai important, salvează vieţi”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma.

Recent, CJ Ilfov a alocat mai mulţi bani pentru spitale, cu scopul dotării secţiilor de Terapie Intensivă.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentDecizie privind condițiile în care revin la școală elevii din clase cu cazuri Covid
Articolul următorBilanț coronavirus – 9 octombrie. Record de pacienți internați la ATI-COVID