Specialiştii Administraţiai Naţionale de Meteorologie anunţă, luni, că rezerva de umiditate în culturile de grâu este scăzută şi chiar extrem de scăzută în mai multe zone din ţară.

”La data de 16 Ianuarie 2023, gradul de aprovizionare cu apă pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, se încadrează în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în Maramureş, Crişana, Banat şi Oltenia, pe suprafeţe agricole extinse din Transilvania, Muntenia şi Moldova”, a transmis, luni, ANM.

Sursa citată a precizat, de asemenea, că umiditatea din sol prezintă valori scăzute şi deosebit de scăzute în restul zonelor ţării.

Potrivit specialiştilor, este secetă pedologică moderată, puternică şi extremă în Dobrogea, local vestul, centrul, estul, sudul, nord-estul şi sud-estul Moldovei, nord-estul, sud-estul, sudul, izolat nordul Munteniei şi sudul Transilvaniei.

 

 

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentPercheziţii la Ilfov la persoane care comercializează şi colectează ilegal deşeuri feroase şi neferoase
Articolul următorMărturiile bodyguardul-ui lui Andrew Tate: Unele fete credeau că vor fi viitoarea lui soţie