Sărbătoare importantă în data de 15 iunie și cruce cu negru în calendar.

Sărbătorile zilei de 15 iunie – Sfântul Proroc Amos, Sfântul Isihie și Fericiții Ieronim și Augustin

Sărbătorile zilei de 15 iunie – Sfântul Proroc Amos, Sfântul Isihie și Fericiții Ieronim și Augustin

Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiţii Ieronim şi Augustin

Greco-catolice

Sf. pf. Amos; Sf. Ieronim

Romano-catolice

Ss. Amos, profet; Abraham, călug.

Sfântul Proroc Amos este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 15 iunie.
Prorocul Amos era păstor, de neam sărac, originar din Tecoa, nu departe de Betleem, locuinţă a păstorilor. „Pentru că acolo păşunile erau bune, şi mulţi ierusalimeni bogaţi îşi ţineau dobitoacele lor.” (Vieţile Sfinţilor)

Este unul din prorocii mici ai Vechiului Testament. Activitatea sa de proroc a început-o după divizarea regatului Israel, în anul 930 î.Hr., în cele două regate succesoare ale acestuia, Regatul Iudeea şi Regatul Israel.

„Domnul, Care nu priveşte spre cei bogaţi şi slăviţi, ci spre cei smeriţi şi săraci, l-a chemat pe el de la turmele oilor, la proorocie, ca şi pe Moise şi pe David, şi i-a poruncit să meargă din pământul Iudeei în pământul lui Israel, ca acolo cu cuvintele cele prooroceşti să îndemne popoarele la pocăinţă, de vreme ce se abătuseră la închinarea de idoli”. (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Proroc Amos a prorocit asupra neamurilor, care au săvârşit multe nedreptăţi şi fărădelegi şi mai ales asupra poporului israelit, care s-a îndepărtat de Dumnezeul Cel Viu şi Adevărat, nesocotind legile Lui.

„Sfântul Amos a proorocit, îngrozindu-i cu cele mai înfricoşate pedepse ale lui Dumnezeu, ce erau să vină nu numai asupra lui Israel, ci şi asupra părţilor celor dimprejur. Asupra Siriei, a Filisteniei, asupra Tirului şi a Idumeii, asupra amonitenilor şi asupra moabitenilor, precum se scrie pe larg în cartea lui. Dar a proorocit mai ales asupra israelitenilor, că după cunoaşterea lui Dumnezeu, se depărtaseră de la El; pentru că Dumnezeu nu se mânie şi nu se răzbună atât de păcatele păgânilor, care nu-L ştiu pe El, pe cât de păcatele poporului care L-a cunoscut pe El şi s-a îndulcit de facerile Lui de bine „. (Vieţile Sfinţilor)

* Sfântul Mucenic Ishie, ostaş creştin ce făcea parte din legiunea armatei romane de la Dunăre, staţionată în oraşul Durostor din provincia Moesia Inferior.
Sfântul Ishie a pătimit împreună cu alţi cinci sfinţi mucenici: Pasicrat, Valentin, Nicandru, Marcian şi Iuliu veteranul, în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de împăratul Diocleţian (285-305).

A primit cununa muceniciei prin tăierea capului în ziua de 15 iunie.

* Fericitul Augustin s-a născut la 13 noiembrie, 354, în Thagaste, în provincia africană Numidia, dintr-o familie nevoiaşă. Tatăl său nu era creştin şi s-a botezat numai pe patul de moarte, în schimb, mama sa, Monica, avea o credinţă fierbinte.
Tinereţea Fericitul Augustin şi-a petrecut-o cu totul în plăcerile oferite de lume. Mama sa, Sfânta Monica, plângea necontenit, rugându-se lui Dumnezeu pentru îndreptarea lui. Ca s-o îmbărbăteze, Sfântul Ambrozie îi spunea că nu poate să piară fiul atâtor lacrimi.

Dumnezeu a ascultat-o şi din pronia Lui, Fericitul Augustin, care se afla într-o grădină din Milano, a auzit un glas de copil, care-l îndemna: „Ia şi citeşte!”. Deschizând Epistola către Romani (13, 12-14) şi citind, a găsit răspunsul Lui Dumnezeu la căutările sale, atunci s-a convertit.

În anul 387, Augustin primeşte botezul din mâinile Sfântului Ambrozie, în noaptea de Paşti: „Târziu te-am iubit, o, frumuseţe, mereu veche şi mereu nouă, târziu te-am iubit”, avea să spună el.

A fost hirotonit preot la Hipon, de episcopul Valeriu şi a început o ascultare grea, slujirea Bisericii, cu predicarea cuvântului. Peste cinci ani, a devenit episcop.

„Scrierile lui Augustin depăşesc orice cuvânt, prin noutate şi felurimea temelor. Ele dezvăluie măsura fără pereche a darurilor sale. Ca o conştiinţă vie a Ortodoxiei, Augustin se vede nevoit să apere dreapta credinţă, împotriva tuturor ereziilor, care se iviseră în Biserica lui Dumnezeu, în timpul acela; maniheii, donaţienii, pelagienii. Dintre scrierile sale, cele mai mari sunt cartea Despre Trinitate, la care a lucrat 14 ani, şi cartea Despre cetatea lui Dumnezeu. Scrierea care-i face cea mai mare cinste este cartea Retractărilor sale, ca o recunoaştere a propriilor greşeli. Dar lucrarea lui cea mai citită este Confesiunile”. (Vieţile Sfinţilor)

Fericitul Augustin a scris sute de scrisori, despre multe şi felurite lucruri şi mii de predici.
„Cântă şi mergi, Dumnezeu e la capătul drumului”, zicea el. A murit la 28 august 430. Mormântul său se află în biserica Sfântul Petru din Pavia. (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”; www.crestinortodox.ro)

Articolul precedentAbsolvenții de liceu sau facultate pot primi, lunar, 300 de lei din partea statului. Condiția pe care trebuie s-o îndeplinească
Articolul următorPercheziții în București, Ilfov și Giurgiu, într-un dosar de înșelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani- VIDEO