Șapte mașini în care se aflau 16 persoane au fost implicate, luni dimineață, într-un accident în lanț produs pe DN1, la ieșirea din București.
Coliziunea a avut loc pe sensul spre Ploiești, iar în urma impactului trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Toți șoferii implicați în eveniment au fost testați, rezultând că niciunul nu consumase băuturi alcoolice.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabilit cauza producerii accidentului. În zonă, traficul se desfășoară cu dificultate.