Se fac eforturi ca această toamnă să fie ultima fără pasaj la intersecția mereu aglomerată Olteniței- Popești-Leordeni.

Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, anunță că au început forajele la rampa de urcare/coborâre spre București, cu două foreze care execută piloții necesari acestei lucrări.

În acest sens, a fost deviat traficul pe o rută alternativă. De asemenea, continuă cofrarea, armarea și turnarea grinzilor de beton necesare rampelor pasajului, grinzi care se produc la Ploiești, continuă armarea, cofrarea și turnarea riglelor peste elevațiile deja executate, atât la rampa de urcare dinspre Berceni, cât și la rampele de urcare și de coborâre spre Glina, precum și la pilele aferente girației pasajului.

Se lucrează la zidurile de sprijin ale celor patru rampe care au fost începute: urcare/coborâre spre Glina, urcare/coborâre spre Berceni, continuă realizarea terasamentelor pentru dublarea centurii la 4 benzi, spre Berceni și relocarea utilităților pe toate zonele, pentru a permite executarea lucrării.

Nu în ultimul rând, continuă realizarea canalizării pluviale de-a lungul Centurii și de-a lungul DN 4, spre Oltenița.

 

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentUn nou tip de înșelăciune privind certificatele false de vaccinare COVID-19
Articolul următorBilanț coronavirus 6 octombrie: 14.744 cazuri noi și 331 de decese