În perioada 29 – 31 martie 2023, Asociația Națională a Producătorilor de Cereale va organiza activități de protest în zona punctelor de control la trecerea frontierei (PCTF) Kardam (corespondent PCTF Negru Vodă), Silistra ferry (corespondent PCTF Ostrov), Ruse (corespondent PCTF Giurgiu) și Vidin (corespondent PCTF Calafat), inclusiv prin blocarea cu tehnică agricolă a accesului auto în PCTF menționate, dar și a circulației rutiere pe drumurile republicane (naționale sau europene) adiacente/aferente.
Pe perioada desfășurării activităților de protest este posibil ca, pentru perioade limitate de timp, unele categorii de drumuri să fie închise circulației rutiere, la fel și circulația prin PCTF menționate și în zonele adiacente acestora. Se pot forma coloane de autovehicule, în special de automarfare.
Se recomandă cetățenilor români să urmărească cu atenție situația din zonele respective, iar șoferii să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnalele organelor de control aflate la fața locului.
Turiștilor români li se recomandă să se asigure că dețin suficiente resurse de combustibil, apă și alimente și că mențin în stare de funcționare mijloacele mobile de comunicare, iar firmelor românești de transport internațional de marfă sau pasageri – să ia măsuri organizării pentru itinerariile de deplasare, prin luarea în considerare a posibilității înregistrării unor timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei bulgare și prin asigurarea resurselor necesare de apă și alimente persoanelor transportate.
În acest context, MAE subliniază importanța informării corecte a șoferilor români, achiziționării din timp a vinietelor electronice și achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare.
Informații suplimentare pot fi accesate astfel:
- cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicația gratuită LIMA, de pe pagina web a Agenției ”Infrastructura Rutieră” și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;
- cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL
- cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare
- cu privire la situația zborurilor pe aeroportul din Sofia – www.sofia-airport.eu;
- cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg;
- cu privire la regimul vamal, la intrarea în R. Bulgaria dinspre R. Turcia și pe site-ul Agenției ”Vămi” din R. Bulgaria
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziţie numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.