Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anuțat, miercuri, într-o informare de presă, că a întărit măsurile de vigilență și că monitorizează în permanență spațiul național terestru, maritim și aerian, în cooperare cu structurile NATO, acționând pentru consolidarea apărării pe întregul flanc estic și descurajarea oricăror agresiuni împotriva teritoriului aliat. Anunțul instituției conduse de socia-democratul Angel Tîlvăr vine după atacurile cu drone împotriva porturilor Ismail şi Reni.
„Cu privire la atacurile executate în dimineața zilei de 16 august de forțele armate ale Federației Ruse împotriva infrastructurii portuare din porturile ucrainene Ismail și Reni, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări:
Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate atacurile executate în mod repetat de forțele armate ale Federației Ruse împotriva zonelor locuite de populația civilă și elementelor din infrastructura critică ale Ucrainei. Războiul de agresiune declanșat de forțele ruse împotriva Ucrainei reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional”, informează MApN într-un comunicat de presă publicat, miercuri, pe site-ul instituției.
În ceea ce privește atacurile cu drone, efectuate în cursul nopții trecute, împotriva infrastructurii porturilor dunărene Ismail și Reni, situate în apropierea granițelor României, structurile Ministerului Apărării Naționale care asigură monitorizarea spațiului aerian nu au identificat amenințări de natură militară la adresa teritoriului național sau apelor teritoriale ale României, mai arată sursa citată.
„Ministerul Apărării Naționale a întărit măsurile de vigilență stabilite conform planurilor naționale și aliate și monitorizează în permanență spațiul național terestru, maritim și aerian, în cooperare cu structurile NATO, acționând pentru consolidarea apărării pe întregul flanc estic și descurajarea oricăror agresiuni împotriva teritoriului aliat”, transmit reprezentanții ministerului.
A fost alertă uriașă la gurile Dunării, asta după ce forțele ucrainene au scris pe rețele sociale că au auzit tiruri ale sistemelor de apărare aeriană în zona din apropierea a două porturi dunărene – Ismail și Reni.
Imagini cu atacul rușilor la Reni, filmat de românii din Galați, au apărut ulterior pe Facebook.
Reamintim că un alt atac din partea forțelor ruse a avut loc în urmă cu câteva săptămâni, tot asupra portului Reni.