Au fost avizate în ședința Consiliului interministerial de avizare lucrări publice de interes național și locuințe la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației proiectele de lărgire la 4 benzi a DN1A și măsuri de siguranță rutieră pentru sectorul cuprins între Centura București și intersecția cu Șoseaua Chitila – Parc Mogoșoaia, precum și pentru Prelungirea Ghencea – Pasaj Domnești.
Lărgirea la 4 benzi a DN1A între Centura Bucureşti şi intersecţia cu Şoseaua Chitila- Parc Mogoşoaia.
– lărgirea la 4 benzi de circulație x 3,5 m
– trotuare, cu o lățime de 2,5 m
– zonă mediană de 1 m
– zonă verde
Pasaj pietonal subteran
– amplasat vis-a-vis de intrarea în Parcul Mogoșoaia
– dotat cu scări fixe, rulante și un lift la fiecare acces
Pasaj pietonal suprateran
– amplasat în nordul podului CF 700
– dotat cu 2 lifturi și 2 scări fixe
– va fi amplasată și o stație de transport în comun în vecinătatea pasajului
– va facilita tranzitul și traversarea în siguranță a DN1A
Amenajarea a 3 intersecții la nivel
– intersecție DN1A cu DNCB
– intersecție DN1A cu Șos. Chitila
– intersecție DN1A cu Strada Valea Parcului
Lucrări de colectare și evacuare a apelor pluviale
– rețea nouă de canalizare pluvială cu o lungime totală de 1250 m
– sistem de rigole carosabile pe ambele părți ale drumului
– bazin de colectare a apelor, prevăzut cu grup de pompare și conductă de refulare
– lucrări de consolidare
– lucrări pentru siguranța circulației
– amenajări peisagistice pentru spațiile verzi
Prelungirea Ghencea- Domneşti şi supralărgirea Bulevardul Ghencea între strada Braşov şi Terminal Tramvai 41 cu Pasajul Domneşti
Lărgirea la 4 benzi a străzii Prelungirea Ghencea, între strada Mărăcineni și Pasajul Domnești, precum și conexiunea cu infrastructura existentă (pasajul Domnești), pentru sectorul de drum de 1,020 km preluat în plus de #CNAIR, despre care v-am vorbit săptămâna trecută.
Urmează aprobarea investiției și lansarea procedurii de licitație pentru execuția lucrărilor.
Sursa de finanțare a investițiilor este din fonduri externe nerambursabile din cadrul POIM 2014-2020.
Sursa: Realitatea de Ilfov