Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă care măreşte salariile angajaţilor din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională. De asemenea, le vor fi majorate și indemnizaţiile pentru participarea la misiuni, exerciţii şi aplicaţii militare.

„Prin această ordonanţă se acordă o majorare salarială de până la 30% din solda de funcţie sau salariul de funcţie sau salariul de bază, pentru personalul din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Totodată, se reglementează dublarea, raportat la anul 2018, a indemnizaţiei de delegare – detaşare pentru personalul din instituţiile de apărare ordine publică şi securitate naţională”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului

Potrivit spuselor oficialului, Guvernul are în vedere pe a lucrătorilor din sectorul de Apărare care participă la diferite misiuni de instrucţie, exerciţii militare.

„Este vorba despre personalul care participă la misiuni de instrucţie, exerciţii militare şi aplicaţii în tabere sau un poligoane, cu participare internaţională sau misiuni pe teritoriul României cu durată mai mare de 48 de ore şi la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care au locul permanent de muncă”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Noile majorări salariale vor avea un impact bugetar estimat, în nota de fundamentare a ordonanței, la circa 1,1 miliarde de lei pentru anul în curs. 

 
Articolul precedentBugetul Capitalei a fost aprobat. Municipalitatea strânge cureaua
Articolul următorKate Middleton anunță că are cancer