Procurorii DNA au efectuat, percheziții, joi, la sediul primăriei Corbeanca din județul Ilfov, instituție condusă de primarul Anton Valeriu, într-un dosar de corupție vizând restituirea unor terenuri.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul zilei de joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în şase locaţii, situate pe raza judeţului Ilfov, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada 2011 – 2017”, se precizează în comunicat. 

Primarul Anton Valeriu a fost reţinut în urma percheziţiilor în dosarul de corupție vizând restituirea unor terenuri.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentUn nou atac armat în Serbia. Cel puțin 8 persoane au fost ucise
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET