În cadrul acțiunii de monitorizare a traficului de tutun prin frontierele UE, începută în luna septembrie, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, au confiscat, în perioada 25-27 septembrie, 20,4 tone de tutun brut provenit din Bulgaria. Astfel, de la începutul lunii septembrie, inspectorii antifraudă au confiscat în total 40,11 tone de tutun brut. 

În actele care însoțeau ultimele transporturi confiscate erau declarate drept beneficiare firme din Germania, Lituania, Estonia, Cehia sau Ungaria. Firmele însă nu erau înregistrate ca plătitoare de accize, nu dețineau licențele necesare comercializării sau procesării tutunului brut și aveau obiecte de activitate fără legătură cu industria tutunului, precum vânzări de autoturisme second hand, restaurarea mobilei sau pază și securitate. Toate aceste informații au fost primite de către inspectorii DGAF  în urma schimbului de informații cu instituții omoloage din țările membre UE.  

În acțiunile de monitorizare și verificare inspectorii antifraudă au beneficiat de sprijinul de specialitate al ofițerilor Direcției de Combatere a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, și al ofițerilor  din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Prin monitorizarea constantă a transporturilor și confiscarea celor peste 40 tone de tutun, inspectorii antifraudă au prevenit prejudicierea bugetului de stat cu  suma de 31,62 mil. de lei, reprezentând acciză și TVA.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentPrefectura Ilfov: ”Pentru ca alții să trăiască, donează plasmă”
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 82. Drumul spre iad, pavat cu bune intenții