Percheziții în București și Ilfov într-un dosar privind efectuarea unor lucrări fără autorizație în zona unui parc

Percheziții în București și Ilfov într-un dosar privind efectuarea unor lucrări fără autorizație în zona unui parc
La această oră, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează 4 percheziții domiciliare
La această oră, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează 4 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
În această cauză, sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de executare, fără autorizație de construire sau de desființare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, de lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate și abuz în serviciu.
Faptele au legătură cu efectuarea de lucrări de construire/desființare fără autorizație de construire/desființare în zona unui parc, ce figurează cu regim de monument istoric, urmând a fi pusă în aplicare o ordonanță de oprire a lucrărilor emisă de unitatea de parchet.
Reprezentanții ai trei societăți comerciale vor fi conduși la sediul unității de poliție, în vederea aducerii la cunoștință a faptelor pentru care a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale și audierii acestora, pentru clarificarea situației de fapt.
La acțiune, participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică.
Sursa: Realitatea de Ilfov
Citește și:
- 15:45 - Televiziunea Poporului nu cedează: vocea românilor se face auzită. Transmisiune specială din SUA
- 15:03 - Mitică Dragomir, previziuni politice: „USR va depăși 15%. PNL se prăbușește!”
- 15:00 - Fiul fostului președinte al Braziliei, mesaj pentru Realitatea PLUS: „Alegerile au fost anulate fără argumente!”
- 14:57 - O angajată dintr-o primărie, suspectată de contrabandă cu țigări. Peste 100 de polițiști au descins la contrabandiști
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News











