Rugăciunea zilei

Rugăciunea care se citește în fiecare post

„Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”

Pilda zilei

O fărâmă din inima ta

Un tânăr monah a întrebat un pustnic înţelept:
– Care este taina înţelegerii cu toţi oamenii?
Bătrânul pustnic l-a privit îndelung, s-a gândit o vreme în tăcere şi i-a răspuns:
– Să dăruieşti ceva, fiecărui om întâlnit în cale.
– Să dau de pomană?

Continuarea o găsiți pe Realitateaspirituala.net.

Articolul precedentAPIA eliberează adeverinţe pentru crescătorii de animale care doresc să acceseze credite bancare
Articolul următorAccident Bulgaria. Cei cinci români răniți, aduși cu elicopterul la Floreasca. Alți 10 pasageri au ajuns în țară