Un ofițer de poliție judiciară din București a fost reținut de procurorii DIICOT pentru sprijinirea unei grupări de traficanți de droguri prin furnizarea de informații și avertizarea cu privire la anchetele în desfășurare, inclusiv din bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne.
DIICOT a anunţat miercuri reţinerea a trei persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc, luare de mită, dare de mită, favorizarea făptuitorului, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, accesul ilegal la un sistem informatic şi conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Procurorii susţin că, în cursul anului 2022, a fost constituită o grupare de trafic de heroină. Aceasta era amestecată cu diferite substanţe în vederea obţinerii unor profituri cât mai mari şi, ulterior, comercializată în Bucureşti, doar unor persoane în care membrii grupării aveau deplină încredere.
În cursul urmăririi penale, la data de 15 aprilie, a fost identificat şi indisponibilizat un transport de aproximativ un kilogram de heroină.
DIICOT menţionează că printre cei trei reţinuţi se află şi un ofiţer de poliţie judiciară, care îi sprijinea pe traficanţi.
„Cu privire la unul dintre inculpaţii reţinuţi în cauză, având calitatea de ofiţer de poliţie judiciară, s-a reţinut că, în perioada noiembrie 2022 – aprilie 2023, a sprijinit grupul infracţional organizat prin acţiuni şi inacţiuni.
Ofiţer de poliţie judiciară din Capitală, acuzat că ajuta traficanţi de droguri cu informaţii din anchete. Poliţistul a divulgat informaţii nepublice, obţinute prin accesarea bazelor de date ale MAI fără drept
În concret, în luna martie 2023, acesta a comunicat unuia dintre liderii grupării faptul că este cercetat într-un dosar penal, transmiţând atât obiectul dosarului, cât şi persoanele vizate de respectiva cauză, sfătuindu-l cu privire la modalitatea în care să acţioneze pentru a evita tragerea la răspundere penală.
În luna aprilie 2023, deşi a luat cunoştinţă despre săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri având ca obiect cantitatea de aproximativ un kilogram de heroină, nu a luat măsurile necesare, potrivit atribuţiilor de serviciu, într-un dosar pe care îl avea în instrumentare, acordând sfaturi celorlalţi doi inculpaţi cu privire la modul în care trebuie să acţioneze pentru a evita tragerea la răspundere penală”, spun procurorii.
De asemenea, în cursul lunii martie, poliţistul a divulgat informaţii nepublice, obţinute prin accesarea bazelor de date ale MAI fără drept.
Ofiţer de poliţie judiciară din Capitală, acuzat că ajuta traficanţi de droguri cu informaţii din anchete. Ce susține DIICOT
„În realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la sfârşitul lunii martie 2023, ofiţerul a primit de la liderul grupării mai multe bunuri şi, la data de 22 aprilie 2023, a acceptat promisiunea acestuia de a-i da un telefon mobil, pentru a-l avertiza (prin divulgarea de informaţii cunoscute în virtutea atribuţiilor de serviciu), a-l proteja (prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu în cauze penale care îl priveau sau în cauze penale care priveau persoane din anturajul acestuia, aflate în instrumentarea sa) şi a-l favoriza (prin sprijinul acordat în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor în cauze penale care îl priveau sau în cauze penale care priveau persoane din anturajul acestuia şi în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală), în legătură cu activităţile de trafic de droguri de mare risc desfăşurate de acesta şi ceilalţi membri ai grupului infracţional din care acesta făcea parte”, precizează DIICOT.
Cei trei reţinuţi au fost arestaţi preventiv miercuri în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Agerpres
Sursa: Realitatea de Giurgiu