Nici miercuri în spitalele din România nu era liber niciun pat la terapie intensivă pentru pacienții cu COVID-19, potrivit ultimelor date transmise de autorități.

În 3 noiembrie, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.743 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienții cu COVID-19.

De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 153 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19, iar aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale, spun autoritățile.

La acest moment, 1.890 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări și nu este disponibil niciun loc, altul decât cele rezervate special persoanelor cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentIlfov. Centru școlar multifuncțional la Cornetu
Articolul următorCe procent din populație s-a vaccinat în fiecare județ? Rată de vaccinare sub 30 la sută în 5 județe