O femeie din Brăila este cercetată pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce a mers să și facă reședința în orașul Pantelimon, în ciuda faptului că se afla în carantină.

Pe 15 iulie a.c., în jurul orelor 14:20, polițiștii din Pantelimon au fost sesizați telefonic de către lucrătorii SPCLEP Pantelimon, județul Ilfov, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orelor 14:15, o femeie, din județul Brăila, s-a prezentat la sediul acestei unități, pentru a-și face reședință în orașul Pantelimon, județul Ilfov, iar în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că aceasta trebuia să se afle în carantină, la adresa din județul Brăila, în perioada 8.07.2021-21.07.2021, astfel nerespectând măsura carantinării.        

În cauză, au fost informate Direcția de Sănătate Publică Ilfov și Direcția de Sănătate Publică Brăila pentru a dispune măsuri în conformitate cu prevederile legale.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din Pantelimon, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentKlaus Iohannis a promulgat legea privind reducerea vârstei de pensionare
Articolul următorBilanț coronavirus: Crește numărul de infectări. În ultimele 24 de ore au fost raportate 72 de îmbolnăviri