Accidentul s-a petrecut în această dimineață, în sectorul 6, la intersecția străzilor Drumul Sării cu C-tin Marinescu.

Potrivit martorilor, ambulanța SABIF se afla în misiune şi avea semnalele acustice şi luminoase în funcțiune.
 
Cadrele medicale se îndreptau spre spitalul Universitar cu o pacientă însărcinată.
 
Într-o clipă de neatenție, şoferul unui autoturism a pătruns în intersecție şi s-a ciocnit cu ambulanța.
 
Impactul a fost atât de puternic încât autospeciala a fost răsturnată pe o parte.
 
Imediat după impact, mai mulți martori au sărit în ajutorul cadrelor medicale si a pacientei.
 
Gravida a fost preluatâ de o altă ambulanță SABIF şi transportată la spital.
 
La fața locului au ajuns şi polițiştii de la Brigada Rutieră care i-au testat cu alcooltestul pe cei doi conducători auto, iar rezultatul a fost negativ.
 
Pentru că accidentul a rămas tamponare, şoferii au fost îndrumați de polițişti la Biroul de Accidente Uşoare.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorÎntreruperi de curent planificate în Giurgiu şi Ilfov. E-Distribuție Muntenia a transmis lista pentru perioada 8 – 12 mai