Un număr de 6.200 de stimulente financiare pentru nou-născuţi au fost acordate, în primele şase luni ale acestui an, de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB).

Cererile pentru acordarea stimulentului financiar pentru nou-născuţi pot fi depuse în continuare la sediul DGASMB – str. Constantin Mille nr. 10, Sector 1, precizează primarul Capitalei, Nicuşor Dan.

Solicitările pot fi depuse şi prin e-mail, la adresa: nounascutisimonoparentale@dgas.

„Stimulentul financiar este în valoare de 2.500 de lei şi se acordă o singură dată, pentru fiecare nou-născut, iar cererea, însoţită de documentele doveditoare, se depune în termen de maxim o lună de la naştere”, scrie edilul general, pe Facebook.

Ajutorul financiar are scopul de a contribui la acoperirea costurilor iniţiale asociate naşterii şi îngrijirii nou-născutului, oferind un sprijin direct familiilor „pentru asigurarea unui start armonios în viaţa copilului”, informează DGASMB, pe pagina sa de internet.

„Beneficiarii stimulentului financiar pentru nou-născuţi sunt părinţii/părintele copilului/copiilor nou-născuţi, cu domiciliul sau reşedinţa pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti de cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii, iar naşterea este necesar să fie înregistrată într-o maternitate din cadrul unităţilor sanitare cu paturi de la nivelul municipiului Bucureşti”, menţionează sursa citată.

AGERPRES

Articolul precedentPERCHEZIŢII ÎNTR-UN DOSAR DE ŞANTAJ/ SUNT VIZATE CLANURILE DE INTERLOPI
Articolul următorTAYLOR SWIFT A ANUNŢAT CĂ VA VOTA PENTRU KAMALA HARRIS