Peste 70% din aleile parcului Cişmigiu au fost reabilitate, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan.
Echipele Trustului de Clădiri Metropolitane au finalizat lucrările pe partea dreaptă a lacului, unde a fost reparat stratul suport şi a fost turnat covor asfaltic, scrie edilul general, pe Facebook.
„Bordurile cu valoare istorică au fost recuperate şi refolosite pe zonele indicate de proiectant, iar cele din beton au fost înlocuite cu unele din granit. Aleile pietruite au fost refăcute în întregime astfel încât să se asigure planeitatea aleilor şi scurgerea eficientă a apelor meteorice. Lucrările de reparaţii din Grădina Cişmigiu continuă pe aleile principale, pe partea stângă a lacului”, precizează Nicuşor Dan.
Trustul de Clădiri Metropolitane a precizat la rândul său că se păstrează bordurile cu valoare istorică. Astfel, bordurile mozaicate au fost recuperate şi refolosite, preciza compania.
„Chiar dacă sunt lucrări de reparaţii în curs, ne străduim să păstrăm şi să integrăm bordurile cu valoare istorică în infrastructura aleilor. Lucrările sunt în grafic şi ne dorim ca, în curând, să vă puteţi bucura de un Cişmigiu modernizat, la standarde europene, dar care îşi păstrează farmecul istoric”, a scris compania, pe Facebook.
În luna aprilie, Nicuşor Dan informa că au fost finalizate lucrările de reparaţii la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu şi că au început lucrările pentru reabilitarea aleilor.
„S-au terminat lucrările la cuva Lacului Mare, cu două săptămâni mai repede decât prevăzusem. În câteva zile o să avem lacul plin cu apă: mai curat, mai puţine pierderi. În Parcul Cişmigiu am reparat podul mare, cuva Lacului Mic, am schimbat locurile de joacă, ţarcurile pentru câini, am plantat gazon, am plantat copaci, am schimbat sistemele de irigaţii, pergolele pentru plante agăţătoare. Acum lucrăm la alei. De asemenea, schimbăm o parte din bănci şi coşurile de gunoi”, scria edilul general, pe Facebook. AGERPRES