În doar două zile, la secția ATI a Spitalului  Sfântul Pantelimon ar fi murit aproape 20 de pacienți în mod suspect.

Situație șocantă la un spital din Capitală după ce în doar două zile ar fi murit aproape 20 de pacienți care se aflau la Terapie Intensivă. O publicație online a făcut dezvăluirea, susținând că medicii ar fi micșorat în mod deliberat doza de noradrenalină prescrisă, substanță care are rolul de a ține pacienții în viață.

Ministrul Sănătății a confirmat pentru o televiziune de știri că a fost informat despre aceste zvonuri și va fi trimis Corpul de Control pentru a face verificări.

„Practic, la toți acești pacienți le-a fost scăzută noradrenalina, serul care îi ținea în viață. De fiecare dată, medicii au fost cei care au făcut asta. Spuneau asistentelor că, la pacienți care aveau prescrisă în foaia de observație administrarea a 15 sau 20 mg de noradrenalină, să le micșoreze doza la doar 1 miligram. Asistentele au refuzat, așa că medicii au micșorat dozele chiar ei”, spune personalul medical din spital, citat de cetateanul.net.

Articolul precedentLufthansa prelungește suspendarea zborurilor către Teheran
Articolul următorPeste 70.000 de români sunt diagnosticaţi cu boala Parkinson