Grecia are o legislație strictă cu privire la anumite medicamente, considerate substanțe interzise. Turiștii care sunt descoperiți că au în bagaje medicamente interzise riscă amenzi sau chiar închisoare.

Pe lista medicamentelor interzise se regăsesc: Diazepam (Denumire comercială: Diazepam ) – interzisă fără prescripție; Tramadol (Denumire comercială: Tramadol, Zaldiar, Doreta, Mabron, Skudexa ) – interzisă fără prescripție.

De asemenea, nu sunt permise deloc medicamentele care conțin codeină (inclusiv Nurofen Plus, Solpadeine, Ultracod, Codamin P, Fasconal ). 

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe recomandă, de asemenea, ca cetățenii români care călătoresc în Republica Elenă să solicite la Casele Naționale de Asigurări din România obținerea Cardului European pentru Asigurări de Sănătate.

În caz de urgențe medicale se apelează numărul de telefon pentru asistență medicală de urgență –166.

„Atenție! Nu luați cu dumneavoastră decât cantitățile de medicamente strict necesare! Vă recomandăm să aveți la dumneavoastră rețeta medicului pentru medicamentele care depășesc sfera celor uzuale. Antibioticele nu se eliberează decât pe bază de rețetă”, avertizează MAE. 

Regulamentul vamal elen conține reglementări similare cu ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene: aveți dreptul să introduceți în Grecia 200 bucăți țigări, 1 litru băuturi alcoolice, 50 ml. parfum și 250 ml. apă de toaletă.

Sursa: Tabu.RO

Articolul precedentAlertă medicală. Mai multe medicamente pentru durere și febră, retrase din farmacii
Articolul următorAmbulanţa Bucureşti – Ilfov: Aproape 1.500 de solicitări în ultimele 24 de ore