Vineri, 26 august a.c., începând cu ora 18.45, pe Stadionul “Anghel Iordănescu ” din Voluntari  se va disputa partida de fotbal din cadrul Campionatului Național Superliga,  dintre echipele F.C. VOLUNTARI  – F.C. UNIVERSITATEA CLUJ.

Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești, în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, va lua măsuri pentru desfășurarea evenimentului sportiv în condiții de siguranță a participanților, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine în localitatea Voluntari.

Accesul spectatorilor în stadion se face pe la porțile de acces nr. 1 și nr. 2, din str. Niță Pintea, pentru publicul susținător al echipei gazdă, iar pe la poarta nr. 5, din str. Elisabeta Lipă, pentru susținătorii echipei oaspete, începând cu ora  16.45, pe baza biletelor puse la dispoziție de către clubul organizator, care a comunicat că va deschide întreaga arenă sportivă.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și desfășurării jocurilor sportive, partida de fotbal a fost declarată cu grad mediu de risc, fapt pentru care participanții la eveniment trebuie să aibă în vedere că vor fi supuși unui control corporal preventiv, în scopul evitării introducerii în stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranța spectatorilor.

Accesul în stadion, urmărirea măsurilor de securitate, îndrumarea și supravegherea persoanelor, în interiorul arenei sportive, potrivit legii, se realizează de către agenții societății de pază și protecție, contractată de organizator.

Conform prevederilor legale incidente, spectatorilor aflați în stare vădită de beție sau care comit fapte de dezordine înainte sau în timpul desfășurării jocului sportiv li se poate interzice accesul în incinta arenei sportive, putând fi și sancționați contravențional. Se interzice introducerea în stadion a băuturilor alcoolice, materialelor pirotehnice interzise de lege ori a altor obiecte ce pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă.

Pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv, se recomandă spectatorilor:

– să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților, pentru a evita aglomerările la punctele de acces;

– să manifeste răbdare pe timpul verificărilor de securitate și acces, la intrarea în arena sportivă, precum și după terminarea partidei, la ieșirea din stadion;

– în arena sportivă să ocupe  exclusiv locurile corespunzătoare înscrise pe documentele de acces;

– să respecte indicațiile agenților de securitate ai societății de pază și protecție contractată de organizator și să nu se implice în incidente sau conflicte care ar putea duce la tulburarea ordinii publice, cu mențiunea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancționată cu fermitate de către forțele de ordine;

– părinții să supravegheze cu atenție sporită copiii.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentS-a turnat asfalt pe pasajul Domnești
Articolul următorAccident teribil joi seara, în apropiere de București, între județele Călărași și Ilfov. Doi adulţi şi doi copii au murit