Ghinionul poate fi prevenit! Fiţi prevăzători!
Multe persoane sunt superstițioase și asociază ziua de „Marti, 13″ și „pisica neagră” cu ghinionul! Noi credem că „ghinionul” poate fi prevenit!
În majoritatea cazurilor, efectele unor situații de urgență pot fi limitate sau chiar eliminate dacă vă informați la timp și știți cum să acționați corect!
Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) s-a raliat iniţiativei desfășurată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi – 13 este marcată Ziua informării Preventive.
Derulată sub sloganul „Acasă în siguranță”, activitatea urmărește conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor privind apărarea împotriva incendiilor în locuință, cât și ce i-ar putea salva pe timpul nopții în cazul producerii unui incendiu (dotarea locuințelor cu detectoare de fum autonome și stingătoare de incendiu).
Campaniile derulate urmăresc implementarea obiectivelor parteneriatului „Împreună pentru Siguranţă”, orientate spre dezvoltarea comportamentului preventiv şi a atitudinii proactive în rândul comunităţii, în special pentru reducerea semnificativă a numărului victimelor în cazul incendiilor la locuințe și altor situații de urgență.
Incendiile produse la locuințe pot fi prevenite, una dintre regulile care trebuie respectate obligatoriu fiind utilizarea corectă a instalațiilor și a echipamentelor electrice, a sobelor de încălzit sau a coșurilor de fum. Apelarea la specialişti, atunci când sesizăm probleme la instalaţiile electrice sau la mijloacele de încălzire, este, de asemenea, o măsură de prevenire foarte importantă. Orice improvizaţie, oricât de mică este aceasta, poate conduce la incidente cu repercusiuni.
Chitila, Voluntari/Activități organizate de ISU București-Ilfov
La nivelul județului Ilfov, în procesul de distribuire și prelucrare a materialelor informative preventive, a fost cooptat și compartimentul de prevenire din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență
Marți, 13 iulie 2021, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov a organizat o serie de activități cu ocazia Zilei Informării Preventive, în scopul de a determina populația să conștientizeze pericolele la care se poate expune, în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă.
Pentru a fi accesibile unui număr cât mai mare de cetățeni, activităţile informativ-educative, derulate sub sloganul ”Acasă în siguranță”, au fost promovate atât în mass-media și prin intermediul canalelor de comunicare instituțională, cât și prin panourile electronice stradale.
”Sărbătorirea Zilei Informării Preventive a oferit prilejul specialiștilor noștri de a interacționa în mod direct cu cetățenii, cărora le-au distribuit materiale informative aferente campaniilor de informare preventivă derulate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. În acest sens, au fost organizate standuri de informare preventivă unde, în colaborare cu Serviciile Private pentru Situații de Urgență, au fost distribuite materiale informative privind reguli de comportare în situații de urgență, în zona exterioară a unor centre comerciale din București.
Deoarece în anul 2020 s-au înregistrat la nivel național 6.775 de incendii la locuințe (20% din numărul total de incendii), Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov a transmis, prin intermediul inspectorilor de prevenire, unităților administrativ-teritoriale câte un set de materiale de informare preventivă (afișe, pliante, flyere, stickere), în vederea distribuirii acestora către populație. De asemenea, la nivelul județului Ilfov, în procesul de distribuire și prelucrare a materialelor informative preventive, a fost cooptat și compartimentul de prevenire din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență. Spre exemplu, în localitățile Voluntari și Chitila, membrii compartimentului de prevenire au diseminat materiale informative cuprinzând reguli de prevenire si comportare în situații de urgență, cu deosebire în zonele/la familiile vulnerabile”, se arată într-un comunicat de presă al ISU București-Ilfov.
Pisica neagră
Așadar, începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență s-a alăturat inițiativei desfășurate la nivel european, astfel că, în fiecare zi de marți – 13, este marcată Ziua Informării Preventive, fiind ales ca logo pisica neagră.
Multe dintre efectele unor situații de urgență pot fi limitate sau chiar evitate dacă populația este informată la timp și dacă se cunosc modalitățile corecte de acționare.
Specialiștii IGSU recomandă cetățenilor să identifice potențialele pericole, să-și însușească și să aplice măsurile și regulile de prevenire a eventualelor situații de urgență.
Peste 6.700 de incendii la locuințe au avut loc în cursul anului 2020
În cursul anului trecut au avut loc 6.775 de incendii la locuințe. În mare măsură, evenimentele s-au produs în sezonul rece şi au avut un impact major asupra vieții, sănătății și bunurilor cetățenilor.
Pe timpul intervențiilor, anul trecut, 936 de persoane au fost victime ale incendiilor, dintre care 246 de adulți și nouă copii au decedat. Cele mai multe pierderi de vieți s-au înregistrat în rândul persoanelor de peste 70 de ani (116 victime), iar numărul cel mai mare de răniți s-a constatat în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 26 și 55 de ani (290 persoane).
Potrivit datelor centralizate la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în perioada ianuarie-decembrie 2020, principala cauză generatoare de incendii la locuințe este reprezentată de coșul de fum defect sau necurățat (31% dintre evenimente).
În afara acestor situații, printre împrejurările care au condus la producerea incendiilor, se regăsesc și instalațiile electrice defecte (25%), mijloacele de încălzire improvizate sau nesupravegheate (12%), focul deschis (7%), fumatul (4%) și alte împrejurări (21%).
Sursa: Realitatea de Ilfov