Atac armat într-un bar din Statele Unite a făcut numeroase victime. Cel puțin nouă persoane au fost împușcate iar cinci dintre ele au murit, printre care și atacatorul, arată un ultim bilanț. 

Un atac armat sângeros a avut loc în prima oră a zilei de joi, în jurul orei 1:00 (ora 8:00, ora României), în California, la doar 80 de km sud-est de Los Angeles. 

Un bărbat a deschis focul într-un mic bar și restaurant din Trabuco Canyon, comitatul Orange, cel puțin cinci persoane fiind ucise şi alte câteva rănite, potrivit unui ultim bilanț transmis de autoritățile locale din comitatul Orange la câteva ore de la măcel.

Atacatorul era un ofiţer de poliţie pensionat care îşi urmărea soţia de care se despărţise, relatează cotidianul Los Angeles Times citând surse anonime, potrivit agerpres.ro.

„Confirmăm că patru persoane au murit la faţa locului, între care atacatorul. Şase persoane au fost transportate la spital, între care cinci cu răni provocate de gloanţe”, a indicat biroul şerifului din comitatul Orange pe platforma X (fostă Twitter) imediat după atac.

Ulterior a fost confirmat bilanțul victimelor: 5 morți și 6 răniți.

La locul incidentului sângeros au intervenit numeroase ambulanțe pentru a acorda primul ajutor și a transporta răniții la spital, potrivit relatărilor din presa americană. 

În primele aproape opt luni din acest an, în SUA au fost înregistrate cel puțin 465 de atacuri armate în masă, cu cel puțin 4 morți, fără atacator, în fiecare incident, potrivit organizației Gun Violence Archive. Numărul atacurilor a depășit pragul de 400 în urmă cu o lună, astfel că peste 60 de atacuri armate s-au produs în doar trei săptămâni în SUA, potrivit CNN

VIDEO, AICI

Articolul precedentHaos total în Guvern, înainte ca miniștrii să negocieze la Bruxelles măsurile de AUSTERITATE
Articolul următorCod galben de instabilitate atmosferică în 21 de judeţe, pe parcursul zilei de joi