Școala Gimnazială nr. 1 Cernica s-a alăturat celor peste 20 de milioane de copii și adulți din 195 de țări pentru a sărbători Ziua Internațională a Punctului – o inițiativă locală promovând „creativitatea și curajul” începută în 2009 de către prof. Terry Shay din Iowa, SUA. Inspirată din cartea de povești „The Dot” a autorului / ilustratorului Peter H. Reynolds publicată de New York Times, Ziua Internațională a Punctului îi încurajeaza pe tineri și adulți să îmbrățișeze puterea creativității pentru a-și pune amprenta (fie ea chiar și un punct pe o coală albă de hârtie) asupra lumii, transformând-o într-un loc mai bun. Prof. Shay le-a prezentat cartea elevilor săi care, impresionați fiind, au dorit să sărbătorească data la care a fost aceasta publicată. Elevii dlui Shay nici nu au bănuit atunci că sărbătoarea lor se va transforma peste câțiva ani într-o inițiativă globală.
„The Dot” este o invitație și un îndemn adresat elevilor: să fie creativi și să experimenteze, să își depășească limitele cu curaj și încredere, pornind într-o călătorie de autocunoaștere, descoperire și împărtășire cu ceilalți”, declara prof. Terry Shay, acum peste două decenii.
Explorând temele creativității, curajului și exprimării de sine, „The Dot” este povestea unei profesoare perceptive și empatice care ajunge la sufletul unei eleve reticente ce susține cu frustrare și tristețe că nu poate desena. Profesoara își încurajează eleva să fie suficient de curajoasă pentru a „face doar un semn”, „un punct” pe coala de hârtie și a vedea unde poate ajunge de acolo.
Cartea „The Dot” a fost tradusă în multe limbi (inclusiv portugheză, chineză, coreeană, ebraică, spaniolă și chiar în braille) iar filmul de animație „The Dot” (produs de firma de design și dezvoltare multi-media a Reynolds FableVision Studios și coproducătorul Scholastic) a câștigat „Medalia de excelență Carnegie”.
După lansarea sa în 2009, Ziua Internațională a Punctului a câștigat o atenție tot mai mare, în școli, biblioteci și comunități din întreaga lume. În 2011, evenimentul înregistra 17.500 de participanți din mai multe state. Observând fenomenul, Centrul Reynolds pentru Predare, Învățare și Creativitate (ReynoldsTLC.org) a contribuit la furnizarea de asistență pentru evenimentul mondial Dot Day. Organizația a construit și gestionează site-ul web International Dot Day (www.internationaldotday.org), care oferă înregistrare gratuită la eveniment, împreună cu numeroase resurse gratuite, inclusiv manualul educatorului Dot Day, postere multilingve și un certificat oficial de participare. Cu ajutorul Centrului Reynolds, participarea a depășit nivelul de 850.000 în 2012 și, până în 2013, implicarea a crescut la 1,3 milioane de participanți în 84 de țări. În prezent numărul se ridică la peste 20 de milioane de participanți, în 195 de țări.
Într-adevăr, sărbătorile Dot Day iau acum multe forme, de la scurte ateliere de artă în care elevii realizează puncte și le semnează, la povești animate, la evenimente școlare ce țin chiar și o săptămână. Într-un district școlar din Statele Unite, tema punctului creativității și curajului a fost sursa de inspiratie pentru planificarea unui întreg an școlar! Mai nou, profesorii sărbătoresc Ziua Punctului folosind streaming video online (conexiuni pe Zoom si alte astfel de platforme) pentru a „conecta punctele” sălilor de clasă din mai multe zone de pe glob.
O copie a cărții The Dot a fost chiar lansată în spațiu și citită de astronautul canadian Col. Chris Hadfield, comandant la bordul Stației Spațiale Internaționale. Autorul / ilustratorul „The Dot” Peter H. Reynolds explică: „Comandantul Hadfield a făcut câteva fotografii ale cărții The Dot plutind în cupola stației spațiale. În ultima sa zi din recenta sa vizită la Boston, mi-a înmânat cartea pe care a semnat-o, remarcând că acest exemplar … făcuse 2.500 de călătorii în jurul marelui punct albastru – planeta Pământ”.
Școala Gimnazială nr. 1 Cernica va sărbători International Dot Day în data de 15 septembrie, la inițiativa coordonatoarei de proiecte, prof. înv. primar Gabriela Osborn. Dna Osborn consideră că acest eveniment global transmite un mesaj perfect pentru începerea unui nou an școlar: „Ce îndemn, ce încurajare poate transmite un dascăl elevilor săi mai bun și mai inspirat decât acesta: nu trebuie să știi tot, nu trebuie sa poți tot. Trebuie doar să ai curajul să pornești de la un punct, să privești adânc în sufletul tău și să vezi cum îl poți transforma prin creativitate și perseverență. Important este să nu renunți!”
Sursa: Realitatea de Ilfov