Guvernul va modifica legislaţia astfel încât primarii să poată finanţa lucrări de reabilitare a posturilor de poliţie sau a altor obiective care nu le aparţin, a declarant ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Actuala legislaţie nu permite primarilor să finanţeze lucrări de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale pe care aceştia le reprezintă, iar eventualele cheltuieli pe care aceştia le fac le sunt imputate de Curtea de Conturi.

”Cetăţenii aşteaptă servicii publice de calitate, ceea ce este absolut normal să se întâmple într-o societate modernă, într-o societate civilizată. Pentru a răspunde acestor solicitări legitime, eu cred că suntem obligaţi să investim în dezvoltarea acestor sistem publice. Avem tot dreptul ca cetăţeni să solicităm servicii publice de calitate. Dar noi, ca guvern, minister, autorităţi locale, autorităţi judeţene, avem în acelaşi timp şi obligaţia de a investi în aceste sisteme, dacă tot suntem conştienţi că trebuie să le solicităm astfel de performanţe, pentru că vorbim de creşterea performanţei în sistemele publice. Ştim că resursele nu sunt suficiente niciodată. Ştiu că sunt sute şi sute de solicitări din partea primăriilor, a consiliilor judeţene dornice să investească într-un parteneriat, să modernizeze posturi de poliţie care ştim cu toţii cum arată la nivel naţional”, a afirmat Bode, citat de Agerpres.

 

 

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 196. România bolnavă: farse la 112
Articolul următorAlegeri locale în 30 de comune și orașe din România