Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, susține că evoluția pandemiei din ultimele zile și, mai ales, numărul tot mai mare de vaccinării, poate da o rază de speranță că vârful infectărilor a fost atins. Pentru ca procesul să continue, e esențial ca politicienii să înțeleagă faptul că într-un moment de criză sanitară medicii sunt cei care trebuie să stabilească regulile.

 

„Ultimele 2-3 zile figurează în statisticile noastre ca număr de vaccinați mai mare decât cel de infectați, este un punct de pornire foarte bun, dar restricțiile impuse de luni ar trebui să nea dea o măsură a eficienței lor peste 2-3 săptămâni.

Asta înseamnă că în perioada următoare noi ar trebuie să ne fixăm pe un platou, la început mai timid, cu creșteri și descreșteri în jurul unei valori, pentru ca apoi să avem acel platou așezat, care să ne permită și o prognoză.

Pe lângă asta, acum a mai apărut un barometru, un indicator al gravității situației: numărul de ambulanțe care așteaptă cu bolnavi, la poarta spitalelor sau numărul pacienților intubați, acest val face diferența prin acest aspect, față de valurile precedente”, a afirmat Nelu Tătatu, la „Legile Puterii” de la Realitatea Plus.

Fostul ministru al Sănătății a atras atenția că sistemul s-a aglomerat, mai ales în ultimele valuri, până la pragul sufocării, și pentru că tot mai mulți bolnavi au ajuns direct în stare gravă, în spitale, componenta preventiv-selectivă fiind mult diminuată.

„Cred că în valul 3 și valul 4 am tratat doar ultima verigă, partea de spital, s-a neglijat faza de prespital, de ceea ce se întâmplă în locuința fiecăruia, în care o prevenție cât de mică ar putea face ca aceste cazuri să nu ajungă la spital.

Acum avem și medicamente, și vaccinul, și teste, cred că doar organizarea ar putea să ne pună pe picioare. (…) Răspândirii virusului cred că putem să-i spune stop și noi, atunci când am înțeles că o boală se poate consuma în casă, între 2-3 persoane și nu la locul de muncă, unde sunt poate sute de oameni”, a mai afirmat Nelu Tătaru, în exclusivitate la „Legile Puterii”.


 

Articolul precedentCulisele Statului Paralel: Bugetari de lux, topul „sinecuriștilor” de la stat
Articolul următorIlfov. Accident rutier între un autotren şi o autocisternă pe DNCB, la Glina