Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov desfășoară activități de cercetare, în cadrul unui dosar de urmărire penală, față de un bărbat, bănuit de comiterea infracțiunii de înșelaciune.
În perioada 14 octombrie – 6 decembrie 2021, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, administrator al unei societăți comerciale, a indus și menținut în eroare persoana vătămată, în cadrul unui contract, cu privire la derularea unor activități de proiectare și execuție a unor obiecte de mobilier la comandă, în valoare de 80.700 lei.
Astfel, la data de 14 octombrie 2021, persoana vătămată a achitat suma de 60.000 lei, cu titlu de avans, iar ulterior, aceasta a fost menținută în eroare, cu privire la stadiul de execuție al lucrărilor. În acest context, i s-a solicitat să achite și diferența de preț, respectiv suma de 20.700 lei, sub falsul pretext că, mobila urmează să-i fie livrată a doua zi, după achitare. Persoana vătămată a plătit diferența de preț, în continuare fiind menținută în starea de eroare, cu privire la finalizarea execuției și livrarea pieselor de mobilier.
În urma probatoriului administrat, polițiștii ilfoveni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, față de bărbatul în cauză, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
În prezent, polițiștii de la economic efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, urmărirea penală fiind supravegheată de procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Sursa: Realitatea de Ilfov