Incendiu de vegetație în Măgurele, pompierii au localizat două focare: unul în strada N.D. Cocea, sector 5, iar cel de-al doilea, în localitatea Măgurele, județul Ilfov.

Intervin 15 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

 În acest moment dispozitivul este redimensionat, la fața locului rămân 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu cu două focare: unul în strada N.D. Cocea, sector 5, iar cel de-al doilea, în localitatea Măgurele, județul Ilfov.

Incendiul se manifestă pe un câmp, pe o suprafață mare, cu degajări mari de fum. Suprafața totală afectată este de 20 de hectare.

Intervin 15 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Misiunea este în dinamică.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentPeste 111.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost admiși în învăţământul liceal în etapa de repartizare computerizată (an școlar 2023 – 2024)
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET