Ilfov. Șoferiță depistată în trafic cu un autoturism furat

Ilfov. Șoferiță depistată în trafic cu un autoturism furat
Polițiștii din Bragadiru au depistat, ieri, în trafic o femeie, în vârstă de 30 de ani, din Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, din direcția București către Alexandria, iar potrivit aparatului radar, tip Autovision, aceasta circula cu viteza de 86 km/h în localitate.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că, femeia figurează cu dreptul de a conduce suspendat.
De asemenea, în urma verificărilor privind autoturismul condus de către femeie, polițiștii au constatat faptul că, acesta face obiectul unui dosar penal instrumentat de Serviciul Furturi de Autovehicule din cadrul D.G.P.M.B, sens în care, autovehiculul respectiv a fost indisponibilizat în vederea predării către structura menționată mai sus.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Bragadiru, într-un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Sursa: Realitatea de Ilfov
Citește și:
- 09:54 - Sărbătoare 4 aprilie. Sâmbăta lui Lazăr: ultima zi de pomenire a morților înainte de Paște.
- 09:50 - Curățenia de primăvară în timp record: Cum să ai o casă lună înainte de Paște în doar 3 ore
- 09:21 - Kievul, sub presiune: Zelenski cere vot rapid pentru a evita blocajul financiar
- 09:16 - Război în Orientul Mijlociu. Noi tensiuni regionale: Iranul intensifică măsurile împotriva opoziției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News