Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112 aseară, la ora 19:49, cu privire la faptul că pe DN2 din Voluntari, Bulevardul Voluntari intersecție cu strada Pompiliu Ștefu, sensul București către Urziceni, s-a produs un accident rutier, cu victimă.
Ajunși la locul indicat în apel, polițiștii rutieri au constatat faptul că, conducătorul unui autoturism ar fi acroșat un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 65 de ani.
La fața locului echipajul medical de la ambulanță a efectuat manevre de resuscitare victimei, însă ulterior a declarat decesul acesteia.
Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 42 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior acesta a fost condus la spital, pentru recoltare de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost anunțat Serviciul de Medicină Legală Ilfov pentru efectuarea de activități din competență.
În prezent, se efectuează cercetări de către polițiștii Serviciului Rutier Ilfov pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun.
Sursa: Realitatea de Ilfov