În această dimineață, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în județul Ilfov, într-un dosar de agresiune sexuală. 

În fapt, la data de 25 august 2022, Secția 23 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că o minoră ar fi fost agresată sexual de un bărbat necunoscut, în liftul unui imobil din Sectorul 3. 

Cercetările au fost preluate de Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale, iar cu sprijinul Serviciului Criminalistic a fost stabilită identitatea persoanei. 

În urma percheziției efectuate, bărbatul a fost depistat și condus la audieri. 

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentIlfov. A fost modernizată trecerea de cale ferată de la Titan Sud – Oltenița intersecție cu Dc55, la Cernica
Articolul următorFacturi mai mari la curent pentru românii care consumă peste 255 kWh pe lună și pentru micile firme