Ilfov: Femeie reținută pentru că practica tratamente corporale neautorizat și nefiscalizat

Ilfov: Femeie reținută pentru că practica tratamente corporale neautorizat și nefiscalizat
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, sub coordonarea Parchetului
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au efectuat, la data de 25 ianuarie 2022, patru percheziții la adresele a două persoane, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. Perchezițiile au fost desfășurate în Ilfov și București.
În fapt, în perioada iulie 2018 – ianuarie 2022, două femei, mamă și fiică, în vârstă de 43 și respectiv 24 de ani, ar fi efectuat anumite activități de estetică medicală, prin folosirea unor substanțe specifice, fără a deține atestate de studii, care să le conferă o astfel de competență și fără a declara organelor fiscale veniturile obținute în urma activităților prestate.La percheziții, polițiștii de la economic au descoperit și indisponibilizat cinci aparate electronice, care ar fi fost folosite de persoanele respective, în activitățile de estetică medicală. La sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov au fost conduse două persoane pentru cercetări.În urma probatoriului administrat, polițiștii de la economic au dispus măsura reținerii față de femeia în vârstă de 43 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor investigate, urmând ca aceasta să fie prezentată procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.Sursa: Realitatea de Ilfov
Citește și:
- 20:09 - Donald Trump revine cu ultimatumul dat Iranului: 48 de ore pentru un acord sau „vom dezlănțui iadul”
- 20:04 - Scumpiri în lanț: Metrorex ar putea majora din nou tarifele
- 20:01 - Ilie Bolojan, noi explicații despre criza carburanților.
- 16:37 - Risc ridicat de avalanșă în masivele montane, la 1.800 de metri altitudine
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News











