Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, de 42 de ani, bănuit de săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune (42 de acte materiale), în urma sesizărilor formulate la data de 4 mai 2020, de către două femei.
În fapt, în perioada septembrie 2019 – 5 mai 2020, bărbatul bănuit ar fi indus în eroare 15 persoane vătămate, respectiv 13 femei şi 2 bărbaţi, prin anumite manopere dolosive, în scopul obţinerii pentru sine a unor foloase patrimoniale injuste.
Femeile, cu vârste între 36 şi 45 de ani, ar fi fost abordate prin intermediul unor reţele de socializare, dar şi în mod direct, bărbatul câştigându-le încrederea şi simpatia, prin prezentarea unei situaţii financiare şi sociale apreciabile, reuşind, astfel, să le determine să îi ofere sume importante de bani şi bunuri de valoare.
Prejudiciul este estimat la aproximativ 170.000 de euro.
În cadrul activităţilor procedurale, la data de 6 mai 2020, poliţiştii de ordine publică l-au depistat şi identificat într-un imobil din oraşul Sinaia, pe bărbatul bănuit, în timp ce acesta se afla cu una dintre persoanele vătămate.
Bărbatul a fost încarcerat în penitenciar, întrucât, anterior săvârşirii acestor fapte, instanţele din judeţul Constanţa au emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei închisorii şi un mandat european de arestare, acesta fiind condamnat la 10 ani de închisoare pentru infracţiuni de înşelăciune.
Activităţile investigative s-au desfăşurat în judeţele Constanţa, Ilfov, Braşov, Prahova, Dolj, Teleorman, Călăraşi, Botoşani, Vrancea, Maramureş şi Bucureşti.
Pentru documentarea activităţii infracţionale, poliţiştii au efectuat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, o percheziţie informatică, iar la data de 1 iulie 2020 au efectuat 4 percheziţii domiciliare (în Constanţa şi Braşov), în cauză fiind descoperiţi şi indisponibilizaţi 10.000 de lei, telefoane mobile, laptopuri şi un autoturism.
De asemenea, au fost dispuse măsuri asigurătorii, până la concurenţa a 40.000 de euro şi 10.000 de lei.
La finalizarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea şi-a însuşit propunerea poliţiştilor de trimitere în judecată, fiind sesizată instanţa competentă, prin rechizitoriu.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi de sprijinul poliţiştilor oraşului Sinaia.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Sursa: Realitatea de Ilfov