A fost asfaltat tronsonul de pe DJ 401A care străbate comuna Clinceni, până la semnarea unui nou contract de reabilitare. 

Consiliul Județean Ilfov a demarat procedura de achiziție publică prin licitație deschisă pentru atribuirea contractului de lucrări privind reabilitarea DJ 401A, în urmă cu nouă luni. După desemnarea ofertantului câștigător, procedura de atribuire a fost contestată la CNSC, iar ulterior la Curtea de Apel București, fapt care a dus la suspendarea procedurii de achiziție în SEAP, la data de 1 martie 2021.

Urmare a comunicării sentinței Curții de Apel București favorabile Consiliului Județean Ilfov, procedura de achiziție în SEAP a fost reluată, iar în prezent există un câștigător care va continua execuția lucrării DJ 401A.

Drumul Județean 401A are o importanță deosebit de mare, fiind o variantă la Centura de Sud a Capitalei, străbătând totodată șase localități din județul Ilfov – Măgurele, Bragadiru, Vidra, Jilava, Domnești și Clinceni.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentFostul primar Marian Vanghelie, acuzații grave la adresa generalilor SRI în rezervă Dumitru Dumbravă și Florian Coldea
Articolul următorTânărul care s-a înecat la Neptun a candidat pentru funcția de consilier local, din partea USR