Ilfov: Accident cu cinci victime în comuna Berceni
Vineri dimineață, în jurul orei 5.45, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire
Vineri dimineață, în jurul orei 5.45, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, în comuna Berceni, pe Bulevardul 1 mai, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme.
Polițiștii rutieri din Popești Leordeni și ai Serviciului Rutier Ilfov s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări a rezultat faptul că în urma impactului dintre cele două autoturisme au rezultat cinci victime.La locul accidentului s-au deplasat patru echipaje medicale, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Au fost efectuate manevre de resuscitare, pentru una dintre victime, însă din păcate, echipajul medical a declarat decesul acesteia. Celelalte patru victime au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Polițiștii Serviciului Rutier din Ilfov efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier, în cauză fiind deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Sursa: Realitatea de Ilfov
Citește și:
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
- 18:56 - Percheziții în Mureș pentru furt de curent: zeci de descinderi și mai mulți suspecți duși la audieri
- 17:58 - Ambulanță blocată în noroi în Vaslui: o femeie a fost la un pas de moarte în drum spre spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News











