Guvernul a aprobat joi două programe de susținere pentru producătorii agricoli: unul pentru producția de usturoi în valoare de 29,7 milioane de lei și unul pentru producția de cartofi de consum în valoare de 14,8 milioane de lei.

Este vorba despre Programul de susţinere a producţiei de usturoi, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control al acesteia, în anul 2023, care se va aplica pe întreg teritoriul României în anul 2023, iar impactul bugetar este de 29,7 milioane de lei. Beneficiarii pot fi producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, producători agricoli persoane juridice.

De asemenea, a fost aprobată schema de „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de cartof de consum”, în anul 2023, care vizează acordarea unui sprijin pentru susţinerea producţiei de cartof de consum. Suma totală alocată este de 14,8 milioane de lei, iar cuantumul per beneficiar este de 200 euro/ha.

Articolul precedentASF și FGA, căpușate politic! 800 de posturi ocupate de rudele, prietenii și relațiile puternicilor zilei
Articolul următorIlfov. Percheziții ale procurorilor DNA la Primăria Corbeanca