Internaţionalul român Dennis Man a marcat golul prin care nou-promovata Parma a remizat cu Fiorentina, 1-1, sâmbătă, pe teren propriu, în prima etapă din noul sezon al primei ligi italiene de fotbal.

Man a deschis scorul în minutul 22, dar echipa viola a egalat după pauză, prin Biraghi (75).

Dennis Man a jucat 65 de minute la Parma, la fel ca Valentin Mihăilă.

Campioana Inter Milano a scăpat printre degete victoria în deplasare, cu Genoa, 2-2, după ce gazdele au egalat in extremis prin Messias (90+5). Vogliacco (20) a deschis scorul pentru genovezi, în timp ce pentru Inter a punctat Marcus Thuram (30, 82).

AC Milan a evitat cu şansă eşecul pe teren propriu, remizând cu Torino, 2-2. Alvaro Morata (89) şi Okafor (90+5) au înscris pentru rossoneri, după ce Torino a avut 2-0, prin autogolul lui Malick Thiaw (30) şi reuşita lui Duvan Zapata (68).

Empoli a terminat nedecis cu Monza, 0-0.

Duminică sunt programate partidele Bologna – Udinese, Hellas Verona – Napoli, Lazio Roma – Venezia, Cagliari – AS Roma, iar luni se vor juca meciurile Lecce – Atalanta Bergamo şi Juventus Torino – Como.

Articolul precedentBASCHET MASCULIN: ROMÂNIA, ARGINT LA CAMPIONATUL EUROPEAN – FIBA U16
Articolul următorFOTBAL: FCSB, ÎNVINSĂ ACASĂ DE POLI IAŞI (0-1), ÎN SUPERLIGĂ