Fostul general SRI Cristian Georgică Celea a fost numit interimar la șefia Casei Naționale de Sănătate, instituția care gestionează banii din Sănătate, a anunțat Realitatea PLUS. Celea are și o avere uriașă, cu peste 20 de terenuri și patru case, mașini, bijuterii și obiecte de artă.

Fostul general SRI, Cristian Georgică Celea a fost numit interimar la șefia Casei Naționale de Sănătate, instituția care gestionează banii din sănătate. Decizia premierului Marcel Ciolacu a fost publicată în Monitorul Oficial, miercuri, 13 decembrie.

Vicepreședintele Cristian Celea a fost numit la șefia CNAS  și va exercita atribuțiile președintelui, cu rang de secretar de stat, până la numirea conducătorului instituției, potrivit deciziei premierului. Marcel Ciolacu a semnat și revocarea din funcție, la cerere, a fostului șef CNAS – Andrei Baciu. Acesta și-a anunțat demisia de onoare din funcție înainte de a fi audiat la DNA în dosarul achizițiilor vaccinurilor anti-COVID în pandemie.

 

Imagine

 

CNAS este una dintre cele mai importante instituții din sănătate și gestionează un buget uriaș, plățile către programele naționale, dar și către medici și spitale. Cristian Celea are și o avere uriașă: 23 de terenuri, două case, trei apartamente și mai multe mașini.

Viitorul președinte al CNAS are de gestionat un buget de 54 de miliarde de lei, cât este în acest an. Deși bugetul crește de al un an la altul, CNAS se confruntă cu multe probleme, pentru că în ultima perioadă mai multe spitale, precum și medicii de familie nu și-au primit banii, mai relatează Realitatea PLUS.

Cristian Georgică Celea, fost general SRI și fost manager al Spitalului SRI „Agrippa Ionescu”, este în prezent membru în Consiliul de Administrație al CNAS și a mai condus instituția în trecut, potrivit Realitatea PLUS.

Generalul în rezervă Cristian Celea a fost numit, în luna ianuarie 2023, în Consiliul de Administraţie al CNAS, relatează Realitatea PLUS.

Celea a fost șef al CNAS între 2003 și 2005, numit fiind de Adrian Năstase. În momentul detașării la CNAS, avea experiență de 10 ani la SRI, unde a fost și comandant al Spitalului SRI Agrippa Ionescu. În martie 2006, Celea a fost trecut în rezervă de fostul președinte Traian Băsescu.

General în rezervă, reactivat de servicii la CNAS: Cine e Cristian Celea – MIZA revenirii în sistem – Dezvăluiri ȘOC

Cristian Celea are o avere uriașă. Potrivit declarației de avere din iunie 2023, publicată pe site-ul CNAS, generalul în rezervă deține numeroase proprietăți. Are 23 de terenuri, inclusiv agricole și forestiere, în 4 județe și municipiul București, care însumează peste 100.000 de metri pătrați, are două case în Argeș și 3 apartamente în Capitală. Acesta deține și 5 autoturisme, dintre care două de epocă, un scuter, trei șalupe și o remorcă.

Celea are și o pensie de aproximativ 45.000 de euro pe an și 30.000 de euro în bijuterii și obiecte de artă și bani în mai multe conturi. 

Potrivit Realitatea PLUS, Cristian Georgică Celea a precizat că 18 terenuri și 4 imobile sunt moștenite „de la defuncții mei părinți”, iar despre restul de 5 terenuri a precizat că au fost cumpărate în decurs de 17 ani pentru că și-a permis din punct de vedere financiar.

„Din cele 23 de terenuri în 4 județe, (…) un număr de 18 terenuri le-am dobândit prin moștenire de pe urma defuncților mei părinți. Restul de 5 terenuri au fost achiziționate în anii 2004, 2007, 2016 și 2021, în această perioadă de 17 ani calendaristici, subsemnatul desfășurând activitatea de medic oftalmolog, activitate din care am realizat venituri care au permis achiziția respectivelor terenuri.”, arată fostul general SRI Cristian Georgică Celea, potrivit Realitatea PLUS.

 

Sursa: Realitatea Medicala

Articolul precedentZodiile predispuse la mari câștiguri în luna decembrie – Nici nu știu de unde le lovește norocul
Articolul următorO grupare care vindea haine și parfumuri contrafăcute în București, săltată de oamenii legii