Un bărbat a fost găsit înjunghiat în zona gâtului, într-o locuință din sectorul 6. Potrivit unor surse Realitatea PLUS, victima era un polițist ieșit la pensie.

”La data de 9 mai 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 25 au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuinţă, din Sectorul 6, se află o persoană decedată”, anunţă, marţi, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi un echipaj medical care a constat decesul persoanei.

”În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri”, a mai transmis sursa citată.

Surse judiciare au precizat că trupul este al unui fost poliţist, în vârstă de 67 de ani, care s-ar fi sinucis.

Va fi efectuată necropsia pentru a se stabili cauza exactă a decesului.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentElevi din Ilfov, premiaţi la Concursul județean antibulling – ”Împreună, nu împotrivă”
Articolul următorVreme extremă în România – temperaturile scad dramatic, până la pragul de ÎNGHEȚ