Încă doi angajați ai spitalului penitenciar Jilava au fost diagnosticați cu noul coronavirus.
Cei doi poliţişti de penitenciare fac parte din grupul de contacţi atribuit cazului raportat la nivelul unităţii în data de 23 iunie 2020 iar ANP susține că aceştia au purtat echipamentul de protecţie (mască, mănuşi) în perioada cât au fost la serviciu,
Covid 19 a ajuns la Jilava odată cu transferul a două persoane arestate preventiv confirmate COVID-19 în data de 11 mai. Acestea au fost transferate temporar de la un Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă la Penitenciarul – Spital Bucureşti-Jilava și astfel au intrat în contact cu mai mulți angajați ai închisorii.
„Penitenciarul – Spital Bucureşti-Jilava dispune de circuite prestabilite de deplasare pentru personalul angajat şi persoanele internate, iar activităţile care presupun interacţiunea celor două categorii se realizează cu respectarea măsurilor de prevenţie, respectiv distanţare şi port al echipamentelor de protecţie respiratorie” se mai arată în comunicat.
Marţi, ANP informa că un angajat al Penitenciarului – Spital Bucureşti-Jilava a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2.
SURSA, Agerpres