Cu fiecare lună șoferii trebuie să scoată mai mulți bani din portofele pentru a face plinul la mașină. Față de luna februarie s-au înregistrat scumpiri cu 10% la combustibili, iar acest lucru înseamnă că plinurile s-au scumpit cu aproximativ 25 de lei.

În această lună, un litru de combustibil a ajuns acum să coste şi 7,4 lei. Prețul este unul foarte mare, iar majorări se înregistrează de la o zi la alta. La unele staţii de alimentare, litrul de benzină, dar şi cel de motorină costă 7,5 lei.

De asemenea, carburanții premium sunt şi mai scumpi. Potrivit ultimelor majorări, au depășit pragul de 8 lei. Un litru de benzină depășește 8 lei, iar unul de motorină este 7,9 lei.

În aceeași perioadă a anului trecut un litru de carburant costa în jur de 5,3 lei. Atunci șoferii plăteau pentru un plin de 50 de litri 265 de lei, iar acum au ajuns să plătească 375 de lei, mai scrie sursa citată.

 
Articolul precedentGuvernul pregătește un proiect de lege pentru “gestionarea situațiilor de criză”. Bărbații între 18 și 60 de ani, în rezerva generală în caz de război
Articolul următorIlfov. Asistenţă umanitară pentru studenţi refugiaţi din Harkov, la Pantelimon