Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, două persoane pentru trafic de influență.

Anchetatorii spun că în perioada noiembrie 2022 – 06 aprilie 2023, cei doi ar fi pretins, inițial, de la un om de afaceri 20.000 euro. Suma a crescut, ulterior, la 40 de mii de euro și un procent de 10% , aproape  90.000 euro, din părțile sociale pe care acesta din urmă le deținea în cadrul unei societăți comerciale.

În schimbul acestor bani, cei doi inculpați i-ar fi promis omului de afaceri că vor interveni la persoane decidente din cadrul ANPC, pentru redeschiderea societății comerciale. De asemenea, cei doi inculpați i-ar mai fi promis omului de afaceri că inspectorii ANPC nu vor face controale la societatea în cauză.

Pe 24 mai, unul dintre inculpați ar fi primit 50.000 euro, reprezentând o primă tranșă de bani, moment în care s-a constatat flagrantul. Surse judiciare ne-au declarat că ancheta îi vizează și pe șefii ANPC, la nivel național dar și persoane apropiate lor.

Șeful ANPC, Horia Constantinescu, a mai fost în vizorul anchetatorilor DNA. Anul trecut procurorii au descins la sediul instituției după ce compania aeriană Blue Air îl acuza direct pe șeful instituției că ar fi cerut șpagă mai multe ceasuri și bani că să mușamalizeze o amendă uriașă.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentAutobuzele turistice ale STB, trase pe dreapta de consiliile locale din județul Ilfov
Articolul următorPrimul centru integrat din România pentru sprijinirea investigării violenței împotriva copiilor, inaugurat în Ilfov