Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au trimis în judecată doi notari publici într-un dosar în care sunt acuzați că au eliberat certificate de moștenitor și alte acte falsificate pentru a atesta dreptul de proprietate asupra unor imobile din București.

* Lidia Simona Seceleanu, notar public, pentru luare de mită, fals intelectual, comis în formă simplă şi continuată (6 fapte), instigare la fals material în înscrisuri oficiale, instigare la uz de fals şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, comis în formă simplă şi continuată (4 fapte);

* Eugenia Cuţaru, notar public, pentru instigare la fals intelectual în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată, în stare de libertate, alte cinci persoane, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, înşelăciune, tăinuire, fals şi uz de fals, săvârşite în forma autoratului, a instigării şi a complicităţii.

Doi notari publici, trimişi în judecată de procurorii DNA, după ce ar fi eliberat certificate false de moştenitor. Ce susține DNA

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că prezenta cauză vizează eliberarea nelegală, de către unele cabinete notariale, în perioada 2019-2022, contra unor sume de bani, a unor certificate de moştenitor, precum şi a altor acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate pe raza municipiului Bucureşti, imobile nerevendicate ori care au aparţinut unor persoane fără moştenitori, iar după obţinerea documentelor respective, imobilele erau vândute la preţul pieţei.

Concret, spun anchetatorii, în contextul menţionat, Lidia-Simona Seceleanu, în calitate de notar public, la instigarea şi cu complicitatea unor alte persoane (notarul public Eugenia Cuţaru şi celelalte persoane trimise în judecată în prezenta cauză – una dintre ele fiind angajată la cabinetul notarului public Lidia-Simona Seceleanu) ar fi eliberat în mod nelegal peste 20 certificate de moştenitor care atestau în fals faptul că beneficiarii acestora erau singurii moştenitori ai unor imobile.

„În acelaşi context, inculpata ar mai fi emis şi alte documente (contracte de cesiune, contracte de vânzare-cumpărare) prin care, în mod nelegal, li s-ar fi permis unor persoane (printre care şi o parte din cele cercetate în prezenta cauză) să achiziţioneze în baza unor procuri ale căror efecte ar fi încetat de drept ca urmare a decesului titularilor, emise cu mai mult de 15 ani în urmă, terenuri situate în judeţul Ilfov, a căror valoare depăşeşte 2 milioane de lei, să înstrăineze părţi sociale pe care le deţineau în cadrul diverselor societăţi comerciale, evaluate la peste un milion de euro”, precizează DNA.

Doi notari publici, trimişi în judecată de procurorii DNA, după ce ar fi eliberat certificate false de moştenitor. Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti

Anterior trimiterii în judecată a persoanelor menţionate, procurorii informează că, la data de 26 mai, a fost încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu un inculpat, persoană fizică (de asemenea arestat preventiv în cauză), acesta acceptând încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 5 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie, sens în care a fost deja sesizat Tribunalul Bucureşti.

În dosar au fost dispuse măsuri asigurătorii pentru indisponibilizarea imobilelor ce nu au fost valorificate de inculpaţi până la data emiterii mandatelor de arestare preventivă, precum şi pentru recuperarea prejudiciului produs prin înstrăinarea celorlalte imobile (aproximativ 583.912 euro, 1.128.994 lei şi 33.901 dolari), menţionează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentBărbat aflat pe un scuter electric, accidentat mortal de o maşină condusă de un bărbat din Chiajna
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET